Primăvara este sezonul reînnoirii și acest lucru se observă nu doar în privința naturii care începe să prindă culoare, ci și în privința noastră, a oamenilor. Ne simțim mai energici și dornici să facem lucruri pentru noi și locuința noastră. Astfel, odată cu ieșirea din iarnă, ne aliniem și noi la ritmul naturii și începem să ne gândim la proiecte care să ne aducă noutate și #confortdinplin în propria viață.

Un astfel de proiect pe care l-am putea demara este reorganizarea spațiului în camera de baie. Fie că este vorba despre remodelarea minimală sau renovarea completă a acesteia, cea mai eficientă intervenție, care nu implică un efort foarte mare și care are efect imediat asupra reorganizării încăperii, este schimbarea caloriferului clasic, care ocupă loc pe podea, cu unul montat pe perete, de tip portprosop.

Spațiul din camera de baie trebuie gândit astfel încât să fie funcțional și estetic. Deoarece este o zonă intimă a locuinței, este important să creezi aici o atmosferă plăcută. În următoarele rânduri îți vom povesti despre caloriferele portprosop TALIAVENUS și VENUS CHROMED, care îndeplinesc cu succes atât un rol estetic cât și unul funcțional.

În cadrul articolului vei descoperi câteva argumente în favoarea alegerii radiatoarelor portprosop și de ce acestea sunt o soluție ”smart” pentru eficientizarea spațiului din baie. De asemenea, îți vom spune care sunt modelele disponibile și ce atribute au, astfel încât să faci alegea potrivită pentru tine și baia ta.

  1. Ce sunt caloriferele portprosop
  2. Care sunt avantajele unui calorifer portprosop pentru baia ta
  3. Alege caloriferul potrivit stilului tău: TALIAVENUSVENUS CHROMED

1. CE SUNT CALORIFERELE PORTPROSOP

După ce o lungă perioadă au fost considerate un articol de lux, caloriferele portprosop au devenit o componentă din ce în ce mai căutată pentru băile moderne. Ideale pentru a oferi un nivel confortabil de căldură în întreaga baie și de a păstra prosoapele calde și uscate, acestea creează și o atmosferă plăcută și elegantă.

Decizia de a monta un calorifer portprosop în baie este una dintre cele mai la îndemână îmbunătățiri pe care le poți face și, în același timp, să observi imediat beneficiile ce țin de #confortdinplin. Nu trebuie să petreci mult timp cu realizarea acestui proiect, este un demers practic pentru locuința ta și arată excelent.

Caloriferul portprosop este o componentă a sistemului de încălzire utilizată în mod obișnuit în baie. Acest tip de calorifere ajută la uscarea prosoapelor umede, dar și la păstrarea unui ambient curat.

2. CARE SUNT AVANTAJELE UNUI CALORIFER PORTPROSOP PENTRU BAIA TA

  • Caloriferul în baie este o necesitate, iar în cazul băilor mai puțin generoase ca dimensiuni, mai ales a celor de la bloc, poziționarea acestuia pe perete este soluția optimă pentru eficientizarea spațiului.
  • Economisești spațiu prețios și oferi o notă de eleganță băii, astfel, poți armoniza celelalte obiecte sanitare și de decor mult mai bine, oferind utilitate fiecărui centimetru din baia ta.
  • Nu îți vei mai face griji că prosoapele tale vor sta mult timp umede și vei evita senzația neplăcută de rece pe corp atunci când le folosești. În plus, gândește-te cât de plăcut este să ieși din duș și să te înfășori într-un prosop moale, pufos și cald. La fel și când îți ștergi mâinile sau fața.
  • Caloriferul portprosop se poate instala atât în locuințele care sunt racordate la sistemul centralizat de încâlzire cât și la cele care au centrale termice proprii.
  • Modul în care sunt construite caloriferele portprosop asigură distribuirea căldurii în mod uniform.
  • Materialele utilizate în fabricarea radiatoarelor portprosop au o durabilitate crescută și sunt eficiente din punct de vedere termic.
  • Design-ul simplu, elegant și funcțional al caloriferului contribuie substanțial la estetica băii în care este montat.
  • Radiatoarele portprosop sunt ușor de curățat și întreținut.

3. ALEGE CALORIFERUL POTRIVIT STILULUI TĂU

Atunci când pornești în căutarea caloriferului portprosop pentru baia ta, îți recomandăm să iei în considerare câteva aspecte ale realității din teren.

Caloriferele trebuie alese în funcție de volumul băii și suprafața disponibilă pentru amplasarea acestora. Dimensiunea caloriferului trebuie armonizată cu dimensiunea spațiului pe care trebuie să-l încălzească. Astfel, pentru băile cu o suprafață redusă, caloriferele de dimensiuni compacte sunt excelente. Dimensiunile caloriferelor portprosopTALIAVENUS și VENUS CHROMED variază între 400x700 și 600x1800. Acestea sunt realizate dintr-un oțel de înaltă calitate și sunt tratate corespunzător pentru a fi rezistente la coroziune.

Mai jos îți oferim câteva informații utile despre cele 3 modele de calorifere portprosop, astfel încât să poți lua decizia cea mai bună pentru a te bucura de #confortdinplin:

Caloriferele portprosop TALIA sunt realizate din oţel de înaltă rezistenţă la coroziune si asamblate cu cea mai performantă tehnologie de sudare. Acestea au un design care se adaptează ușor oricărui stil de baie - de la cele care păstrează un stil minimalist, la cele care mizează pe elemente de personalizare moderne.

Talia calorifer portprosop

Sunt disponibile în mai multe variante, cu bare curbe sau drepte, de culoare albă sau cromate, în așa fel încât să le poți potrivi cu ușurință în planul tău.

Caloriferele portprosop VENUS sunt realizate din oțel de înaltă calitate, rezistente la coroziune, vopsite în alb, acestea sunt ușor adaptabile mai multor stiluri de design interior. Disponibil în două variante de dispunere a barelor: dreaptă sau curbată acest model are un randament termic excelent cu o distribuție uniformă a căldurii.

Venus calorifer portprosop

Caloriferele portprosop VENUS CHROMED sunt realizate din oțel cromat, material ce asigură o bună rezistență împotriva aburului creat în baie și, în același timp, această nuanță oferă un aer de modernitate spațiului creând un efect vizual plăcut. Acest model de portprosop este eficient din punct de vedere termic și în plus este prietenos și cu bugetul tău. 

Venus Chromed calorifer portprosop

Modelele VENUS și VENUS CHROMED au o putere mai mare de uniformizare a căldurii și un randament termic crescut. E util să iei în considerare aceste avantaje, pentru că, în cazul unei băi cu suprafață mare, însă fără prea mult loc pentru poziționarea unui calorifer portprosop, poți opta pentru unul dintre aceste modelele fără a renunța la confortul termic.

Dacă nu știai, caloriferele portprosop au fost folosite pentru prima dată în băile hotelurilor de 5 stele din Europa pentru ca cei care erau găzduiți acolo să se bucure de #confortdinplin. Același confort îl poți avea și tu în propria locuință, alegând unul dintre caloriferele portprosop Ferroli. Este chiar ușor să transpui atmosfera unui hotel de 5 stele în propria locuință.